Mesajul papei Francisc pentru Ziua vieţii, iniţiativă a episcopilor din Anglia şi Ţara Galilor

Mesajul papei Francisc pentru Ziua vieţii, iniţiativă a episcopilor din Anglia şi Ţara Galilor

Play all audios:


Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş 28 mai 2020 – Vatican News. Cu prilejul iniţiativei în favoarea vieţii, papa Francisc a transmis şi în acest an un mesaj semnat de cardinalul secretar de


stat, Pietro Parolin, în care se subliniază sintonia dintre tema aleasă în acest an şi aniversarea prilejuită de un sfert de secol de la publicarea enciclicei "Evangelium Vitae", a sfântului


Ioan Paul al II-lea, privind  valoarea şi inviolabilitatea vieţii umane. În mesajul adresat monseniorului John Sherrington, responsabilul departamentului pro-vita din cadrul Conferinţei


Episcopale din Anglia şi Ţara Galilor, Sfântul Părinte a îndemnat la rugăciune pentru familiile, voluntarii şi lucrătorii sanitari care se implică "adesea în mod eroic" în îngrijirea şi


vindecarea persoanelor care suferă din cauza noului coronavirus. De asemenea, pontiful îndeamnă la rugăciune pentru toţi cei care se implică, în contextul "pandemiei sărăciei şi a


războiului", pentru  susţinerea valorii şi demnităţii pe care Dumnezeu le-a dat fiecărei persoane umane. Mesajul se încheie cu speranţa că actuala criză sanitară să ducă la o mai bună


înţelegere "a imperativului moral de a edifica o cultură a vieţii", atentă la protejarea şi promovarea "bunăstării integrale a tuturor fiilor lui Dumnezeu, începând cu cei mai vulnerabili".


În numele episcopilor din Anglia şi Ţara Galilor, arhiepiscopul Sherrington şi-a exprimat recunoştinţa pentru binecuvântarea acordată de papa Francisc iniţiativei "Ziua vieţii". "Mesajul


său" – spune prelatul –  "ne dă speranţă şi reînnoieşte în noi angajamentul şi acţiunea în favoarea celui mai fundamental instinct uman: acela de a proteja misterul vieţii în fiecare etapă a


acesteia." "Anul acesta" – explică totodată auxiliarul lui Westminter – "reflecţia privind Ziua vieţii este axată pe grija faţă de copilul pe cale să se nască şi faţă de femeile


însărcinate, astfel încât "minţile şi inimile să se deschidă spre înţelegerea darului autentic şi a minunii reprezentată de o nouă viaţă în sânul matern". De asemenea, mons. Sherrington


exprimă recunoştinţa episcopilor faţă de toţi cei care "se implică neîncetat pentru ca viaţa pe cale să se nască să fie protejată în mod mai deplin de legislaţie".