News Reader.info

A fost prezentat marți, 10 mai a.c., la Sala de Presă a Sfântului Scaun, mesajul Papei Francisc cu ocazia celei de-a doua ediții a Zilei mondiale a bunicilor și a persoanelor vârstnice, care

se marchează în data de 24 iulie. CETATEA VATICANULUI – A. MĂRTINAȘ VATICAN NEWS – 10 MAI 2022. Sfântul Părinte îi îndeamnă pe bunici să devină „învățători ai unui mod de viață pașnică și

atentă la cei vulnerabili”, să fie păzitori ai lumii și să privească bătrânețea ca pe un timp de rugăciune pentru convertirea inimilor. Pontiful îndeamnă totodată parohiile și comunitățile

să organizeze vizite la bătrânii singuri. VĂ OFERIM, ÎN CONTINUARE, ÎN TRADUCEREA NOASTRĂ DE LUCRU, MESAJUL PAPEI FRANCISC: Draga mea, dragul meu! Versetul din Psalmul 92 “ei aduc roade și

la bătrânețe” (v.15) este o veste bună, o adevărată “evanghelie”, pe care o putem anunța lumii cu ocazia celei de-a doua ediții a Zilei mondiale a bunicilor și a persoanelor vârstnice. “Ei

aduc roade și la bătrânețe” reprezintă opusul a ceea ce crede lumea despre această etapă a vieții; și, de asemenea, este contrariul atitudinii resemnate a unora dintre noi, cei mai în

vârstă, care ne continuăm viața cu puține speranțe și nu mai așteptăm nimic de la viitor. Mulți oameni se tem de bătrânețe. Ei văd în ea un fel de boală cu care este mai bine să evităm orice

fel de contact: bătrânii nu ne privesc –  cred ei – și este mai bine ca ei să stea cât mai departe posibil, poate împreună, în structuri care să aibă grijă de ei și să ne scutească pe noi

de a trebui să le purtăm poverile. Este vorba de „cultura debarasării”: acea mentalitate care, în timp ce ne face să ne simțim diferiți față de cei slabi și străini față de fragilitatea lor,

ne autorizează să ne imaginăm căi separate între „noi” și „ei”. Dar, în realitate, o viață lungă –  așa cum ne învață Scriptura –  este o binecuvântare, iar bătrânii nu sunt niște proscriși

de care să ne îndepărtăm, ci semne vii ale bunăvoinței lui Dumnezeu care dăruiește viață din belșug. Binecuvântată este casa care are grijă de un bătrân! Binecuvântată este familia care își

onorează bunicii! Bătrânețea este, într-adevăr, un anotimp care nu este ușor de înțeles, nici măcar pentru cei care îl trăiesc. Deși vine după un lung parcurs, nimeni nu ne-a pregătit

pentru ea; pare aproape că ne ia prin surprindere. Societățile cele mai dezvoltate cheltuiesc foarte mult pe această etapă a vieții, dar nu ne ajută să o interpretăm: ne oferă planuri de

îngrijire, dar nu proiecte de viață. (Cateheză despre bătrânețe 1. – “Harul timpului și alianța vârstelor vieții” – 23 februarie 2022). Acest lucru îngreunează privirea spre viitor și

posibilitatea de a înțelege un orizont spre care să se tindă. Pe de o parte, suntem tentați să exorcizăm bătrânețea ascunzându-ne ridurile și pretinzând că suntem mereu tineri, iar pe de

altă parte, se pare că tot ce putem face este să trăim dezamăgiți, resemnați că nu mai avem „roade de adus”. Sfârșitul vieții profesionale și copiii care sunt acum independenți fac să nu mai

fie valabile motivele pentru care am cheltuit atâta energie. Conștientizarea faptului că forțele noastre sunt în scădere sau apariția unei boli ne poate zdruncina certitudinile. Lumea – cu

ritmul său rapid, cu care ne este greu să ținem pasul – pare să nu ne lase nicio alternativă și ne determină să interiorizăm ideea debarasării. Astfel, se înalță spre cer rugăciunea

psalmului: „Nu mă respinge în timpul bătrâneții mele/ nu mă părăsi când mi se termină puterile” (71,9). Dar același psalm – care surprinde prezența Domnului în diferitele anotimpuri ale

existenței – ne îndeamnă să continuăm să sperăm: când vine bătrânețea și încărunțim, El ne va da în continuare viață și nu îngădui să fim copleșiți de rău. Încrezându-ne în El, vom găsi

puterea de a ne înmulți laudele (cf. v. 14-20) și vom descoperi că îmbătrânirea nu este doar o deteriorare naturală a trupului sau trecerea ineluctabilă a timpului, ci este darul unei vieți

lungi. Îmbătrânirea nu este o condamnare, ci o binecuvântare! De aceea, trebuie să veghem asupra noastră și să învățăm să trăim o bătrânețe activă și din punct de vedere spiritual,

cultivându-ne viața interioară prin citirea asiduă a Cuvântului lui Dumnezeu, prin rugăciunea zilnică, legătura strânsă cu Sacramentele și participarea la Sfânta Liturghie. Și, alături de

relația noastră cu Dumnezeu, să cultivăm relațiile cu ceilalți: în primul rând, cu familia noastră, copiii, nepoții, cărora trebuie să le oferim afecțiunea și grija noastră, precum și cu

săracii și suferinzii, cărora trebuie să le fim aproape prin ajutor concret și rugăciune. Toate acestea ne vor ajuta să nu ne simțim simpli spectatori în teatrul lumii, să nu ne limităm la a

sta la balcon, la a sta la fereastră. În schimb, ascuțindu-ne simțurile pentru a recunoaște prezența Domnului (Cateheza despre bătrânețe – 5. „Fidelitatea față de vizita lui Dumnezeu pentru

generația care vine” – 30 martie 2022), vom fi ca „măslinii înverziți în casa lui Dumnezeu” (cf. Ps 52,10), vom putea fi o binecuvântare pentru cei care trăiesc alături de noi. Bătrânețea

nu este un timp inutil, al renunțării, ci un anotimp în care să dăm roade: ne așteaptă o nouă misiune care ne îndeamnă să privim spre viitor. „Sensibilitatea noastră specială, a bătrânilor,

față de atențiile, gândurile și sentimentele care ne fac umani, ar trebui să redevină o vocație a multora. Și va fi o alegere de iubire a vârstnicilor față de noile generații (Cateheză

despre bătrânețe – 3. „Bătrânețea, resursă pentru tinerețea nesăbuită” – 16 martie 2022). Aceasta este contribuția noastră la revoluția bunătății, o revoluție spirituală și neînarmată ai

cărei protagoniști vă invit, dragi bunici, să deveniți (Cateheză despre sfântul Iosif – 8. „Sfântul Iosif tată în duioșie” – 19 ianuarie 2022).   Lumea trăiește o perioadă de grea încercare,

marcată mai întâi de furtuna neașteptată și furioasă a pandemiei, apoi de un război care afectează pacea și dezvoltarea la nivel global. Nu este o coincidență faptul că războiul a revenit

în Europa într-un moment în care generația care l-a cunoscut în secolul trecut este pe cale de dispariție. Iar aceste crize majore riscă să ne facă insensibili cu privire la faptul că există

alte “epidemii” și alte forme de violență generalizată care amenință familia umană și casa noastră comună. Față de toate acestea, avem nevoie de o schimbare profundă, de o convertire, care

să demilitarizeze inimile, permițând fiecăruia să recunoască în celălalt un frate. Iar noi, bunicii și bătrânii, avem o mare responsabilitate: să învățăm femeile și bărbații din vremea

noastră să îi privească pe ceilalți cu aceeași înțelegere și privire tandră pe care le oferim nepoților noștri. Ne-am perfecționat umanitatea legată de grija față de ceilalți, iar astăzi

putem fi învățători ai unui mod de viață pașnic și atent față de cei mai slabi. Aceasta ar putea fi confundată cu slăbiciunea sau supunerea, dar cei blânzi, nu cei agresivi și tiranici, sunt

cei care vor moșteni pământul (cf. Mt 5,5). Grija față de lume este unul dintre roadele pe care trebuie să le aducem. „Cu toții am fost ținuți pe genunchi și în brațe de bunicii noștri” (

Omilia Sfintei Liturghii cu ocazia primei ediții a Zilei mondiale a bunicilor și a persoanelor vârstnice – 25 iulie 2021) dar astăzi este momentul să-i ținem noi pe genunchi – prin ajutor

concret sau doar prin rugăciune – împreună cu nepoții noștri și pe acei numeroși nepoți înspăimântați pe care încă nu i-am cunoscut sau care poate fug de război sau suferă din cauza

acestuia. Să-i păstrăm în inimile noastre – așa cum a făcut sfântul Iosif, un tată duios și grijuliu – pe cei mici din Ucraina, Afganistan, Sudanul de Sud... Mulți dintre noi au dezvoltat o

conștiință înțeleaptă și smerită, de care lumea are atât de mare nevoie: nu ne mântuim singuri, fericirea este o pâine pe care o mâncăm împreună. Să dăm mărturie celor care se amăgesc că pot

găsi împlinirea personală și succesul în situații conflictuale. Cu toții, chiar și cei mai vulnerabili, putem face acest lucru: faptul că noi înșine ne lăsăm îngrijiți – adesea de persoane

din alte țări – este un mod de a spune că a trăi împreună nu este doar posibil, ci și necesar. Dragi bunici și bunicuțe, dragi vârstnici și vârstnice, în această lume a noastră suntem

chemați să fim creatorii revoluției tandreței! Să facem acest lucru învățând să ne folosim tot mai mult și mai bine de cel mai prețios instrument pe care îl avem și care este cel mai

potrivit pentru vârsta noastră: rugăciunea. „Să devenim și noi mici poeți ai rugăciunii: să descoperim plăcerea de a ne căuta propriile cuvinte și de a ne însuși cuvintele pe care ni le

învață Cuvântul lui Dumnezeu” (Cateheză despre familie – 7. Bunicii – 11 martie 2015).  Invocarea noastră încrezătoare poate face mult: poate însoți strigătul de durere al celor care suferă

și poate ajuta la schimbarea inimilor. Putem fi „corul permanent al unui mare sanctuar spiritual, în care rugăciunea de cerere și cântecul de laudă susțin comunitatea în timp ce muncește și

luptă pe câmpul vieții” (Cateheză despre familie – 7. Bunicii – 11 martie 2015). De aceea, Ziua mondială a bunicilor și a vârstnicilor este un prilej de a spune, încă o dată, cu bucurie, că

Biserica dorește să sărbătorească împreună cu cei pe care Domnul –  așa cum spune Biblia –  i-a “umplut de zile”. Să o marcăm împreună! Vă îndemn să anunțați această zi în parohiile și

comunitățile voastre; să vizitați persoanele vârstnice care sunt mai singure, acasă sau la căminele în care sunt găzduite. Nimeni să nu trăiască această zi în singurătate. A avea pe cineva

pe care să îl aștepți poate schimba orientarea zilelor celor care nu mai așteaptă nimic bun de la viitor; și, dintr-o primă întâlnire, se poate naște o nouă prietenie. Vizitarea bătrânilor

singuri este o faptă de milostenie în zilele noastre! Să o rugăm pe Maica Domnului, Maica Duioșiei, să ne facă pe toți făuritori ai revoluției tandreței, pentru ca împreună să eliberăm lumea

de umbra singurătății și de demonul războiului. Fie ca binecuvântarea mea și asigurarea apropierii mele afectuoase să ajungă la voi toți și la cei dragi vouă. Și vă mai cer să nu uitați să

vă rugați pentru mine! Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 3 mai 2022, Sărbătoarea Sfinților Apostoli Filip și Iacob FRANCISC