Suspendate, ca de obicei în luna iulie, audiențele de miercuri ale papei francisc - vatican news

Suspendate, ca de obicei în luna iulie, audiențele de miercuri ale papei francisc - vatican news

Play all audios:


Audiențele generale de miercuri sunt suspendate ca de obicei în luna iulie și vor fi reluate pe 3 august 2022: a anunțat Sala de Presă a Sfântului Scaun. În aceste săptămâni, continuă, însă,


în fiecare duminică recitarea antifonului marian ”Îngerul Domnului” împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața Sfântul Petru. Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 1 IULIE


2022 – VATICAN NEWS. Audiențele generale de miercuri – tradiționala și așteptata întâlnire săptămânală cu papa – sunt suspendate, potrivit obiceiului, pe tot parcursul lunii iulie a anului


curent și vor fi reluate pe 3 august: a anunțat Sala de Presă a Sfântului Scaun. În aceste săptămâni, continuă, însă, în fiecare duminică recitarea antifonului marian ”Îngerul Domnului”


împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața Sfântul Petru. De adăugat, în același context, că duminică, 3 iulie a.c., în bazilica San Pietro, papa Francisc prezidează o


Sfântă Liturghie împreună cu credincioșii Comunității congoleze din Roma și Italia. Decizia a fost luată de Sfântul Părinte după ce, din cauza durerilor de la genunchi, a amânat călătoria


apostolică în Sudanul de Sud și R. D. Congo, programată pentru zilele 2-7 iulie a.c., dând curs cererii medicilor. Pontiful și-a exprimat voința de a relua acest proiect atunci când


condițiile de sănătate vor fi corespunzătoare efortului fizic prelungit. În același timp, a fost confirmată călătoria apostolică programată în Canada în perioada 24 – 30 iulie a.c., pentru o


întâlnire cu reprezentanții Primelor Națiuni, alături de care a început un parcurs de vindecare și reconciliere după experiența, nelipsită de controverse, a fostelor Școli Rezidențiale din


Canada. În zilele călătoriei apostolice în Canada, Biserica catolică marchează, de asemenea, Ziua Mondială a Bunicilor și Bătrânilor. Potrivit intenției anunțate pe 31 ianuarie 2021, Ziua


bunicilor și a bătrânilor se marchează în Biserica catolică în duminica cea mai apropiată de sărbătoarea liturgică a Sfinților Ioachim și Ana. Această sărbătoare cade în calendarul roman sau


latin pe 26 iulie. În calendarul bizantin român, părinții Maicii Domnului și bunicii după trup ai Mântuitorului Nostru Isus Christos sunt pomeniți anual pe 9 septembrie. Marcată pentru


prima dată în 2021, Ziua Bunicilor și a Bătrânilor a avut atunci ca temă ”Eu sunt cu tine în toate zilele”. Pentru cea de-a doua ediție anuală, care va fi marcată duminică, 24 iulie 2022,


papa a ales ca temă cuvintele biblice: ”Ei vor aduce roade și la bătrânețe” (Psalmul 92,15).